AFP: Exodul inteligenței din România și Bulgaria continuă, după anularea restricțiilor în UE

AFP: Exodul inteligenței din România și Bulgaria continuă, după anularea restricțiilor în UE
Publicat: 04/01/2014, 13:08
Actualizat: 01/10/2018, 01:36

Tineri cu studii superioare, inclusiv oameni de știință, nu au așteptat deschiderea pieței europene a muncii pentru a părăsi în masă Bulgaria și România, o adevărată problemă pentru cele două țări, cele mai sărace din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

„Două treimi dintre cercetătorii Institutului de Matematică din Sofia au plecat în ultimii 15 ani. Odată cu anularea restricțiilor impuse în Uniunea Europeană, plecarea va fi și mai ușoară”, declară resemnat Maihail Konstantinov, profesor în inginerie civilă.

Și mai rău, apreciază el, „calitatea a numeroși studenți este deplorabilă, deoarece cei mai buni elevi pleacă imediat după studiile secundare”.

După șapte ani de la aderarea țărilor lor la UE, românii și bulgarii sunt de-acum liberi să muncească oriunde în Europa. Nouă țări care au menținut restricții au fost nevoite să le suprime la 1 ianuarie. Alte 17 state, între care Italia și Suedia, au făcut deja acest pas de mai mulți ani.

Potrivit unor experți, această schimbare nu va conduce la o creștere importantă a nivelului emigrării, în contextul în care trei milioane de români și un milion de bulgari au plecat deja din țară de aproximativ 20 de ani, pentru a-și face un viitor în altă parte.

La Liceul în limba franceză din Sofia, o instituție cu o bună reputație din capitala bulgară, aproximativ unul din doi elevi pleacă după Bac să studieze „în Franța, Germania, Anglia și Olanda, pentru a se instala acolo”, declară Ghergana Krasteva, adjuncta directorului. În opinia acestor tineri, învățământul pe care-l oferă universitățile bulgare nu le permite să fie „competitivi la angajarea în firme internaționale”.

Svilen Malcev, în vârstă de 21 de ani, a studiat la foarte selectivul liceu de matematică din Sofia. Ajuns student la Politehnică, el dorește să devină inginer în domeniul auto și participă la un program comun cu Universitatea din Karlsruhe. Vrea să meargă în Germania, spune el, fiindcă „studenții de la universitatea noastră rămași în Bulgaria nu găsesc locuri de muncă conforme competențelor pe care le au”.

„Hemoragie” în domeniul sănătății publice

Sănătatea publică în Bulgaria, la ca și în România, este cel mai afectat domeniu de deschiderea treptată a pieței europene a muncii.

„Începând din 1990, peste 21.000 de medici români au plecat să muncească în străinătate”, declară Vasile Astarastoae, președintele Ordinului Medicilor. Marea majoritate muncesc în Marea Britanie (4.500), Franța (4.300) și Germania (2.000), iar dintre medicii străini care profesează în Franța „românii sunt cei mai numeroși, mai mulți ca belgienii”.

Pensionarea și migrarea, împreună, reprezintă un factor „exploziv”, în contextul în care numărul medicilor a scăzut cu 30% în ultimii doi ani. „Anumite spitale nu mai au nici măcar un anestezist cu normă întreagă, un lucru care le blochează sporadic activitatea”, afirmă medicul Astarastoae. Iar infirmierii, foarte căutați în Europa de Est, se împuținează și ei.

În Bulgaria vecină, Mariana Kirilova, președinta sindicatului medicilor din regiunea Veliko Târnovo (centru), conduce un serviciu de urgență. Ea are două specializări și 28 de ani de experiență. Cifrele pe care le prezintă relevă esența situației: „Câștig, în Bulgaria, 940 de leva (480 de euro), în timp ce un debutant, în Germania, este încadrat cu (un salariu) de 2.200 de euro” pe lună.

Sectorul informaticii, un punct tare, în mod tradițional, în ambele țări, reprezintă o rază de speranță în acest tablou sumbru. Formarea tinerilor informaticieni români și bulgari este apreciată în străinătate, un lucru care a determinat un număr de companii străine de vârf să se instaleze în cele două țări. Consecința este faptul că exodul inteligenței în acest domeniu este în scădere.

„În urmă cu 15 ani, cei mai buni dintre cei formați în România aveau o singură țintă, Silicon Valley”, declara la sfârșitul lui noiembrie ministrul român al Comunicațiilor și Societății Informaționale Dan Nica. „În prezent, unii au revenit, iar mulți nu mai pleacă”, adăuga el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal